Erasmus+ și Corpul european de solidaritate: investiții pentru generațiile viitoare ale Europei
Comisia a publicat astăzi, 16 decembrie, Raportul anual pentru 2019 privind Erasmus+, care arată că programul și-a îndeplinit pe deplin obiectivele pentru anul respectiv, cu niveluri excelente de punere în aplicare și o utilizare eficientă a fondurilor. Bugetul total pentru programul Erasmus+ crește de la an la an, ridicându-se în 2019 la 3,37 miliarde EUR – cu 547 de milioane EUR mai mult decât în 2018, ceea ce reprezintă o creștere de 20 %. Cu acest buget, Erasmus+ a sprijinit aproape 940 000 de experiențe de învățare în străinătate și a oferit finanțare unui număr de aproximativ 25 000 de proiecte și 111 000 de organizații.
Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Erasmus este o poveste de succes europeană care și-a dovedit valoarea adăugată timp de mai bine de trei decenii. Programul reprezintă o modalitate eficace de a aborda multe dintre provocările societale cu care se confruntă Europa. În viitor, vom avea un program Erasmus+ mai amplu, mai solid și mai bun, care va sta, de asemenea, la baza eforturilor noastre de a transforma spațiul european al educației într-o realitate până în 2025.”
În 2019, programul a finanțat mobilitatea a aproape 505 000 de studenți și de membri ai personalului din învățământul superior. De asemenea, a continuat, să sprijine cursanții și personalul din domeniul educației și formării profesionale – peste 192 000 de persoane au petrecut o perioadă de învățare în străinătate în 2019. Primele 17 alianțe universitare europene au demarat în iunie 2019, cu un buget de aproape 85 de milioane EUR. Cu un buget de 49,3 milioane EUR, componenta „sport” a programului a finanțat 260 de proiecte.
De asemenea, Comisia a publicat astăzi primul raport privind punerea în aplicare a Corpului european de solidaritate, care a debutat în octombrie 2018. Acesta este primul program al UE dedicat integral sprijinirii implicării tinerilor în activități de solidaritate. În primele 15 luni de existență, Corpul a sprijinit 3 750 de proiecte, oferind unui număr de peste 27 000 de tineri șansa de a participa la activități de voluntariat individual sau în echipă, la stagii sau locuri de muncă. […]
[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.