Știri

Independența sistemului judiciar: aviz motivat pentru Polonia

Comisia Europeană a trecut la a doua etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor deschsă împotriva Poloniei în ceea ce privește Legea organizării instanțelor ordinare din această țară. După ce a analizat răspunsul autorităților poloneze la scrisoarea de punere în întârziere din iulie 2017, Comisia a decis marți, 12 septembrie, să trimită un aviz motivat Poloniei.

Astfel, Comisia Europeană rămâne la opinia că legea poloneză este incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene (UE) deoarece introducerea unor vârste de pensionare diferite pentru judecătorii femei și bărbați (60, respectiv 65 de ani) reprezintă o discriminare pe criterii de gen, acest lucru contravenind articolului 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și Dorectivei 2006/54 privind egaliatatea de șanse.

Comisia și-a exprimat și îngrijorări de natură juridică în legătură cu posibila subminare a independenței instanțelor poloneze de către puterea discreționară conferită ministrului justiției de a prelungi mandatul judecătorilor care au împlinit vârsta de pensionare și de a numi și demite președinții de instanță, aspecte ce contravin articolului 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE.

Autoritățile poloneze au la dispoziție o lună pentru a lua măsurile necesare pentru a se conforma prezentului aviz motivat. Dacă autoritățile poloneze nu iau măsurile necesare, Comisia poate decide să înainteze cazul Curții de Justiție a UE.

Context

Statul de drept este una dintre valorile fundamentale pe care se întemeiază Uniunea Europeană, consacrată prin articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Comisia Europeană, împreună cu Parlamentul European și cu Consiliul UE, sunt, în temeiul tratatelor, responsabile de garantarea respectării statului de drept.

La 26 iulie 2017, colegiul comisarilor a decis inițierea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor imediat după intrarea în vigoare a legii privind componența instanțelor ordinare, care fusese deja adoptată de Parlamentul polonez și urma să fie publicată în Monitorul Oficial al Poloniei.

Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început