Știri

#InvestEU: banii care salvează vieți

Reprezentanța Comisiei Europene în România, în colaborare cu Ministerul Sănătății și specialiști în cardiochirurgie pediatrică, a organizat vineri, 30 martie, dezbaterea cu tema „#InvestEU – Sprijinul Uniunii Europene pentru sectorul medical din România”. Uniunea Europeană continuă sprijinul reformei sistemului de sănătate din Romania cu proiecte concrete, în valoare totală de peste 320 milioane de euro (în perioada 2014-2020). În perioada anterioară (2007–2013) au fost susținute peste 600 de proiecte, între care și modulul practic „100 de inimi pentru 100 de copii”, parte a campaniei #InvestEU.

„Inimioara mea este bine, sunt fericită, mulțumesc”, scrie un copil salvat prin acest proiect în jurnalul de bord al proiectului. Este unul din sutele de copii care au beneficiat până acum de acest proiect și din miile care vor beneficia pe viitor.

„Proiectul „100 de inimi” salvează vieți, la propriu. Este o dovadă vie că fondurile Uniunii Europene, atunci când sunt folosite, când se întâlnesc cu entuziasm, cu hotărâre, cu dorință de muncă şi de a reuşi, pot să aibă un impact extraordinar asupra societăţii. La final autorităţile europene sunt interesate nu doar de cheltuirea fondurilor europene, ci şi de schimbarea pe care aceste fonduri o aduc”, a declarat Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Cristian Grasu, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a declarat: „Ministerul Sănătății încearcă să fie placa turnantă pentru banii europeni și în acest sens facem eforturi importante și am găsit întotdeauna sprijinul Comisiei Europene. Proiectul „100 de inimi pentru 100 de copii” este o dovadă a faptului că se poate face și în România foarte mult cu finanțare europeană și acest proiect nu este singurul. Doar cu un efort comun și o bună înțelegere, ne putem îndeplini toate obiectivele.”

Mihaela Tomaziu-Todosia, managerul proiectului, a declarat: „Acum, la Iași, sunt realizate operații și pe copii în vârstă de doar două săptămâni. Procesul de formare profesională a medicilor și asistenților din Iași a contribuit la reducerea mortalității copiilor cu malformații cardiace congenitale.”

Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început