Evenimente

Laboratorul de creativitate pentru profesori – Eveniment II

Centrul de Informare Europe Direct Nord-Est, cu sprijinul structurii gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a derulat modulul de cursuri denumit Laborator de creativitate pentru profesori/Creativity Teaching Lab, centrat pe creativitate și digitalizare a procesului de predare din învățământul preuniversitar.

Laboratorul de creativitate pentru profesori este o campanie de instruire a personalului didactic, în vederea încorporării în procesul  de predare a unor abordări, metode și tehnologii actuale, cu scopul creșterii eficienței și atractivității procesului educațional. Evenimentul a cuprins patru sesiuni de curs, adresate cadrelor didactice din învățământul gimnazial și liceal. Prima sesiune a avut loc pe 7 iunie, în cadrul Simpozionului Internațional „Școala modernă”, la Casa Corpului Didactic Piatra Neamț. Cele trei sesiuni de cursuri din luna noiembrie au avut câte o tematică specifică și s-au desfășurat timp de trei ore zilnic, pe 8, 9 și 10 noiembrie.

Prima întâlnire din cadrul acestui eveniment a avut loc pe 8 noiembrie și a avut ca temă principală conceptul de creativitate și rolul acesteia în viața personală și în procesul educațional. S-a dezbătut necesitatea creativității și metodele simple prin care o putem stimula. În partea a doua a întâlnirii, a fost abordat conceptul de storytelling și aplicarea la clasă, comunicarea creativă și scrierea creativă. Cursul a întrunit un număr de 40 de participanți, cadre didactice de la școli și licee din Piatra Neamț și Bicaz.

          

Articole similare

Butonul înapoi la început