Noul coronavirus: Comisia pune la dispoziție primul lot de 1,5 milioane de măști din cele 10 milioane achiziționate pentru a sprijini cadrele medicale din UE
În zilele următoare, 1,5 milioane de măști medicale vor fi distribuite unui număr de 17 state membre și Regatului Unit, pentru a proteja cadrele medicale împotriva noului coronavirus. Această ultimă livrare de măști din partea UE face parte dintr-o nouă achiziție de 10 milioane de măști, finanțată de Comisie, în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgență, cu scopul de a oferi ajutor direct statelor membre pentru a atenua consecințele imediate ale pandemiei și pentru a anticipa nevoile legate de relaxarea restricțiilor și de redresarea economică.
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Facem tot ce putem pentru a sprijini statele membre să obțină echipamente de protecție pentru cadrele medicale din prima linie. Ele sunt eroii contemporani ai Europei. Această acțiune reprezintă solidaritatea UE în acțiune și este menită să contribuie la satisfacerea nevoilor sistemelor de sănătate europene, fiind mobilizate 3 miliarde EUR de la bugetul UE pentru a sprijini în mod direct eforturile statelor membre. Rămânem neclintiți în angajamentul nostru: împreună, putem câștiga această luptă.”
Măștile vor fi livrate în următoarele șase săptămâni statelor membre și regiunilor care au nevoie de ele, în tranșe săptămânale de 1,5 milioane de măști.
Aceste livrări au loc în plus față de sutele de mii de măști livrate deja din rezerva rescEU de echipamente medicale în ultimele săptămâni, precum și față de asistența mobilizată prin intermediul Mecanismului UE de protecție civilă.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, în 24 aprilie, Comisia a decis să mobilizeze, în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgență (ESI – Emergency Support Instrument), 320 de milioane EUR pentru acțiuni de sprijin de urgență, din care 100 de milioane EUR sunt destinate unor produse sanitare esențiale, care vor fi achiziționate în lunile următoare.
Context
Comisia mobilizează 3 miliarde EUR din bugetul UE pentru a sprijini în mod direct sistemele de sănătate ale statelor membre, din care 2,7 miliarde EUR vor fi direcționate prin intermediul Instrumentului pentru sprijin de urgență și 300 de milioane EUR prin intermediul capacității de echipamente medicale rescEU. Sunt posibile contribuții suplimentare, inclusiv din partea statelor membre.
Instrumentul pentru sprijin de urgență permite sprijinirea directă a statelor membre ale UE în eforturile lor de a combate pandemia prin măsuri care pot avea un impact mai mare dacă sunt luate la nivelul UE. El nu înlocuiește instrumentele existente (achiziții publice în comun, rescEU etc.), ci le completează.
Acest aspect va permite Comisiei să sprijine o gamă largă de inițiative, care includ:
- achiziționarea de echipamente medicale, precum aparatele de ventilație și măștile;
- coordonarea și sprijinirea financiară a transportului de pacienți către statele membre ale UE care dispun de capacități spitalicești neutilizate;
- contribuția la amplificarea testărilor în întreaga UE;
- sprijinirea livrării vaccinurilor, unele putând fi rezultatul unui sprijin semnificativ acordat în cadrul altor inițiative ale UE.
Datorită acestui instrument, UE poate realiza acțiuni specifice de prevenire și atenuare a consecințelor acute imediate în unul sau în mai multe state membre și poate satisface, pe termen mediu și lung și în mod coordonat, nevoile determinate de relaxarea restricțiilor și de redresarea economică care survine crizei cauzate de noul coronavirus.
Astfel, Comisia va oferi un răspuns integrat al UE pe parcursul întregii crize cauzate de noul coronavirus.
Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.