Progresele privind migrația trebuie să continue
Comisia Europeană a adoptat miercuri, 6 septembrie, patru rapoarte privind migrația. Ea a făcut apel la părțile implicate să mențină și să accelereze și mai mult progresele înregistrate în gestionarea fluxurilor de migranție neregulamentară, protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene (UE) sau sprijinirea statelor membre care se confruntă în mod direct cu valurile de refugiați.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat: „Toți actorii UE au muncit din greu împreună pentru a gestiona fluxurile de migrație, pentru a ne proteja frontierele externe și pentru a sprijini statele membre din prima linie. Suntem pe drumul cel bun și rezultatele se pot vedea pe teren. Cu toate acestea, provocările și factorii de risc aferenți migrației persistă. Din acest motiv, trebuie să continuăm să îmbunătățim acțiunile pe care le întreprindem în vederea salvării de vieți omenești, a instituirii unor căi sigure și legale pentru cei care merită să beneficieze de protecție și a returnării celor care nu au dreptul de a rămâne în UE.”
Cele patru rapoarte au evidențiat următoarele evoluții:
- Transfer și relocare: la doi ani de la lansarea mecanismului de urgență, se observă în continuare o tendință pozitivă în ceea ce privește acțiunile de transfer, la data de 4 septembrie fiind trasnferate peste 27.695 de persoane (19.244 din Grecia și 8.451 din Italia). O serie de state membre (Malta, Letonia, Finlanda, Lituania, Luxemburg, Suedia) fie și-au îndeplinit deja obligațiile în termeni de alocări ce le reveneau pentru Grecia sau Italia, fie sunt pe cale de a le îndeplini. Există însă și state membre, respectiv Cehia, Ungaria și Polonia, care continuă să-și încalce obligațiile legale sau și-au luat angajamente pe o durată limitată de timp. În ce privește relocarea, 17.305 persoane din numărul total stabilit (22.504) au fost relocate;
- Declarația UE-Turcia: în ciuda unei ușoare creșteri a numărului de sosiri în timpul verii, numărul trecerilor zilnice din Turcia în insulele grecești a rămas scăzut de la ultimul raport, publicat la 13 iunie, înregistrându-se, în medie, 75 de sosiri pe zi. Cu toate acestea, sunt încă necesare eforturi suplimentare semnificative pentru reducerea numărului de cereri de azil nesoluționate și pentru abordarea problemei capacităților insuficiente de prelucrare și de luare în custodie publică;
- Poliția de frontieră și garda de coastă europeană: Agenția a realizat 2 operațiuni pentru a ajuta Spania și a sprijinit 193 operațiuni de returnare, numărul total al ofițerilor a ajuns la 1.700. Însă persistă deficiențele în ce privește punerea la dispoziție de personal, iar din aprilie 2017 nu s-au mai adus noi contribuții în sprijinul rezervei de reacție rapidă în termeni de echipamente, statele membre trebuind să-și îndeplinească de urgență angajamentele și să remedieze deficiențele rămase pentru a asigura gestionarea eficace a frontierelor externe ale UE. De asemenea, ele nu utilizează încă întregul spectru de capacități ale Agenției;
- Cadrul de parteneriat și ruta central-mediteraneeană: au fost observate scăderea substanțială a pierderilor de vieți omenești pe mare în lunile de vară, precum și reducerea semnificativă a numărului de migranți pe această rută
Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.