Regatul Unit și UE vor demara în curând discuții pentru hotărârea condițiilor noii relații.
Acordul la care vor ajunge va trebui să fie aprobat de Parlamentul European pentru a putea intra în vigoare. Mâine, deputații europeni dezbat prioritățile Parlamentului, pe care le vor vota ulterior. Un principiu cheie este cel de a garanta interesele cetățenilor. Urmăriți clipul video pentru a vă reaminti care sunt beneficiile cetățeniei europene.
Pe 29 martie, Regatul Unit a declanșat articolul 50, marcând începutul unor lungi negocieri cu UE. Una dintre cele mai importante chestiuni este situația britanicilor ce locuiesc în UE și cea a cetățenilor UE care locuiesc în Regatul Unit. Propunerea de rezoluție ce va fi votată mâine cere un tratament corect al acestora și spune că interesele oamenilor ar trebui să fie prioritare în cadrul negocierilor. Statutul și drepturile acestora trebuie să se supună principiilor reciprocității, echității și nediscriminării, mai arată textul.
Celelalte priorități sunt:
- negocierile trebuie purtate cu bună credință și transparență deplină
- nu poate exista un compromis între securitate și viitoarea relație economică
- procesul de pace din Irlanda de Nord trebuie să continue; trebuie evitată o graniță rigidă cu Republica Irlanda
- Regatul Unit trebuie să-și onoreze toate obligațiile la care s-a angajat, inclusiv pe cele bugetare
- orientările relațiilor viitoare dintre UE și Regatul Unit pot fi discutate doar după ce s-a făcut un progres substanțial în negocierile privind plecarea Regatului Unit
- statutul de membru al pieței unice este posibil doar cu libera circulație a bunurilor, capitalului, serviciilor și persoanelor
- nu pot exista negocieri separate cu state UE individuale sau state din afara UE.
Prioritățile semnalate în rezoluție sunt vitale, deoarece îi vor ajuta pe deputații europeni să decidă dacă vor aproba un acord eventual sau nu. Fără aprobarea Parlamentului, acordul nu va putea intra în vigoare.
Informație preluată de la Parlamentul European.