Evenimente

Școala de afaceri pentru copii, ediția a VI-a 2018 – I. Eveniment de promovare

Centrul Europe Direct Nord-Est, cu sprijinul organizației gazdă Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a organizat de curând evenimentul de promovare a ediției 2018 a „Școlii de afaceri pentru copii”, un modul de evenimente transformat într-o tradiție anuală, în mediul școlar din Piatra Neamț. Reprezentanta Inspectoratului Școlar Județean Neamț – doamna Maria Ghiniță, Inspector şcolar pentru integrarea europeană şi programe comunitare, direcțiunile școlilor și liceelor împreună cu cadrele didactice interesate au luat parte la programarea și discutarea detaliilor organizatorice ale ediției cu numărul șase a „Școlii de afaceri”, joi, 15 martie 2018, la sediul central al ADR Nord-Est, orele 14.00 – 15.00. La eveniment au participat 24 de persoane, cadre didactice din învățământul gimnazial și liceal, de la 15 instituții de învățământ din Piatra Neamț, Roman, Bicaz și Tazlău. Printre participanți s-au numărat și doi reprezentanți ai consiliilor elevilor de la Colegiul Național „Petru Rareș” și de la Colegiul Național „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț.

„Școala de afaceri pentru copii” este o campanie de educație antreprenorială inițiată de Europe Direct Nord-Est în anul 2013, prin care tineri interesați de acest domeniu au ocazia de a se afirma și a-și prezenta proiectele de afaceri în cadrul unei competiții cu un juriu de specialitate. Cea de-a șasea ediție a acestui modul de evenimente este adresată elevilor de liceu și de gimnaziu, din Piatra Neamț. Modulul va cuprinde următoarele activități care vor avea loc în luna mai 2018: Târg de idei de afaceri (expoziție și prezentare a proiectelor de afaceri în cadrul unui eveniment deschis publicului larg; jurizarea și premierea câștigătorilor); Program de învățare experiențială outdoor, de tip Challenge – Experiential Business Challenge; Program indoor de instruire în antreprenoriat, leadership și dezvoltare personală – CBS Leadership Skills Training.

Agenda întâlnirii a cuprins de asemenea programul de acțiuni organizate de Europe Direct Nord-Est pe parcursul anului 2018, destinate elevilor de gimnaziu și liceu, precum și principalele evenimente și teme europene determinante pentru țara noastră și pentru parcursul viitor al Uniunii Europene: Anul european al patrimoniului cultural 2018, Brexit, Summit-ul european de la Sibiu din martie 2019, dar și Alegerile Europarlamentare din 2019.

Articole similare

Butonul înapoi la început