Evenimente

Treasure Hunt Next Generation Europe

Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est, cu sprijinul organizației-gazdă, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, a organizat evenimentul Treasure Hunt Next Generation Europe, pe 28 mai 2022. Evenimentul a cuprins un concurs de cunoștințe generale legate de Uniunea Europeană, sub forma unei vânători de comori, organizate de echipa ED Nord-Est. De asemenea, participanții au beneficiat de o excursie de o zi cu următorul program: vizită ghidată la un obiectiv turistic reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, respectiv Muzeul Etnografic „Casa bunicilor”, din Mitocu Bălan, județul Neamț.

În introducere, am diseminat informație specifică, publicații tematice și am purtat un dialog cu tinerii pe marginea priorităților de comunicare anuale pentru 2022, respectiv NextGenerationEU, privind oferirea de locuri de muncă, oportunități în materie de educație și formare de calitate și „Anul european al tineretului, 2022”, priorităților strategice ale UE, orientărilor politice ale Comisiei, în special „Pactul verde european” și „O Europă pregătită pentru era digitală”, ancorate și adaptate la caracteristicile locale specifice.

Pentru a pătrunde în atmosfera locului și a se conecta cu istoria acestui ținut, concurenții au jucat rolul răzeșilor porniți într-o călătorie plină de primejdii, menite să le încerce puterile. Prin acest concurs, le-au fost testate abilitățile, spiritul de echipă și, desigur, cunoștințele despre Europa, Uniunea Europeană și ținutul Neamțului. Drumul comorii a străbătut cinci „destinații” – orașe europene emblematice, păzite de voluntarii – străjeri.

Fiecare „destinație” a fost însoțită de o probă prin care s-au testat spiritul de echipă, rapiditatea de reacție, perspicacitatea și memoria. În același timp, la fiecare „destinație”, concurenții au primit un punctaj, indicii pentru continuarea traseului și informații esențiale despre Uniunea Europeană, scanând un cod QR de pe panourile informative cu care s-a marcat traseul. La finalul vânătorii de comori, informațiile primite pe parcurs au fost testate printr-un joc pe platforma Kahoot.

În partea a doua a evenimentului, concurenții au avut ocazia de a se familiariza cu tradițiile din ținutul Neamțului prin participarea la EcoBrunch Ținutul Zimbrului,  degustarea gastronomiei locale și implicarea în ateliere susținute de artizani locali, de meșteșuguri și abilități practice: olărit, sculptură în lemn, tors, confecționare de lumânări din ceară. În încheiere, a avut loc desemnarea câștigătorilor și decernarea premiilor constând în materiale promoționale cu noua identitate EUROPE DIRECT Nord-Est.

Scopul proiectului EUROPE DIRECT Nord-Est este furnizarea de servicii de informare europeană, adaptate contextului regional, diseminarea priorităților anuale de comunicare ale instituțiilor Uniunii Europene, informarea comunității regionale cu privire la chestiunile legate de UE și stimularea implicării în dezbaterea publică, pentru publicul larg și categorii specifice.

În acest context, scopul activității a fost stimularea interesului publicului tânăr pentru istoria, rolul și instituțiile Uniunii Europene, printr-o activitate educativă și interactivă: concursul de cunoștințe generale legate de Uniunea Europeană, sub forma unei vânători de comori, în contextul sărbătoririi Anului European al Tineretului 2022. De asemenea, am dorit să promovăm activitatea de informare europeană, derulată prin proiectul EUROPE DIRECT Nord-Est și să creșterea vizibilității proiectului EUROPE DIRECT Nord-Est în comunitatea locală. Urmărim permanent stimularea interesului publicului tânăr pentru patrimoniul cultural local, în context european.

Menționăm că la acest eveniment au participat 30 de elevi de liceu, din Piatra Neamț, împreună cu 5 cadre didactice însoțitoare. În cadrul evenimentului, au fost distribuite materiale informative și produse promoționale cu însemnele UE și ED Nord-Est.

Articole similare

Butonul înapoi la început