Știri

Viitorul Europei: Cetățenii se vor reuni cu liderii politici în cadrul plenarei

Conferința se va închide înainte de sfârșitul președinției deținute de Franța de Krzysztof Nowaczek, membru al Secretariatului Comun CoFE.

Calendarul Conferinței privind viitorul Europei a fost unul extrem de încărcat, fiind modificat de mai multe ori pe parcursul numeroaselor etape ale activităților preliminare care s-au succedat de la momentul semnării Declarației comune la data de 10 martie 2021. Următoarea plenară, cu durata de două zile, începe mâine, prin urmare l-am rugat pe dl. Colin Scicluna, Șeful de Cabinet al dnei vicepreședinte Dubravka Šuica, precum și co-președinte al Secretariatului Comun al Conferinței privind viitorul Europei, să ne ofere cele mai noi detalii.

Unde ne aflăm acum, la nouă luni de la începutul Conferinței?

Suntem pe ultima sută de metri. Punctul de plecare este cel care a dat naștere tuturor ideilor: platforma digitală multilingvă. Până acum, aproape 13 000 de idei au fost prezentate și s-au înregistrat aproape 42 000 de participanți. Ne așteptăm la încă și mai multe contribuții pe platforma digitală, în condițiile în care Conferința intră într-o etapă a sa mult mai densă. Încă nu este timpul trecut să vă trimiteți și dvs. ideile și îi invit pe toți colegii din Comisie să-și încurajeze cunoscuții și partenerii să facă același lucru.

Două dintre cele patru Grupuri de dezbatere ale cetățenilor europeni și-au încheiat activitatea cu adoptarea unor recomandări, care vor fi prezentate și discutate în cadrul plenarei Conferinței. Sesiunile finale ale acestor grupuri de dezbatere au fost organizate în format hibrid. Una a avut loc la Florența în perioada 10-12 decembrie 2021 pe tematica democrației, valorilor și drepturilor europene, precum și pe tematica statului de drept și securității, iar cealaltă a avut loc la Natolin/Varșovia în perioada 7-9 ianuarie 2022 pe tema schimbărilor climatice, mediului înconjurător și sănătății. Am participat la activitățile ambelor grupuri de dezbatere și am fost impresionat de dedicația, angajamentul, eforturilor și implicarea personală a celor aproape 400 de cetățeni participanți. Reprezentând diversitatea societăților din UE, acești cetățeni reprezintă cu adevărat spiritul implicării cetățenești.

În paralel, alte câteva grupuri de dezbatere cetățenești naționale ori și-au finalizat activitățile ori le vor finaliza curând. […]

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început