Evenimente

Vizita de studiu la Iasi, in cadrul programului „Scoala de afaceri pentru copii”

Au elaborat planuri de afacere, si-au prezentat proiectele la concursul « Targul de idei de afaceri » si au castigat  – e vorba despre antreprenorii juniori de la « Scoala de afaceri pentru copii ». Dupa eforturi sustinute si o sesiune intensiva de instruire, a urmat binemeritata recompensa : vizita de studiu la Iasi.

Sambata, 24 mai, Centrul Europe Direct Nord-Est, gazduit de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, a organizat « Vizita de studiu » la Iasi, in incheierea programului « Scoala de afaceri pentru copii », editia 2014. Participantii din acest an, elevi de clasele V-VIII de la opt scoli din Piatra-Neamt, auavut ocazia de a vizita Muzeul Unirii, Targul International de Inventica EUROINVENT si Centrul de Sprijinire si Dezvoltare a Afacerilor  – IDEO.

Muzeul Unirii sau « Palatul Cuza » – nume sub care a ramas in memoria colectiva –  a servit drept resedinta pentru domnitorul  Alexandru Ioan Cuza si pentru regele Ferdinand. Recent restaurat si reamenajat, edificiul cuprinde colectii importante privind istoria Unirii Principatelor Romane si constituie un simbol pentru identitatea noastra nationala. Elevii de la « Scoala de afaceri » au fost  ghidati pe firul povestii palatului, prin viata domnului Principatelor-Unite, cuprinzand atat aspectul cotidian, cat si marile realizari care au ramas in istorie.

La urmatoarea destinatie, Targul International de Inventica EUROINVENT, am fost intampinati de colegii de la Centrul Europe Direct Iasi, din echipa de organizatori, care au avut amabilitatea de a ne oferi un tur cu o selectie pe intelesul copiilor, din cele 350 de inventii prezentate in cadrul targului. Reprezentantii Malaeziei, cea mai numeroasa echipa prezenta la targ, inventatorul din Qatar,  care a realizat un aparat ce produce apa si caldura si functioneaza cu energie solara, inventatoarea din Romania  ce a brevetat un nou sport, precum si robotii realizati de catre copii inventatori de la Palatul Copiilor din Iasi au fost principalele puncte de interes pentru micii antreprenori.

In incheierea vizitei, elevii « Scolii de afaceri » au fost primiti la Centrul de Sprijinire si Dezvoltare a Afacerilor – IDEO, unde li s-a prezentat conceptul IDEO de sprijinire a afacerilor aflate in stadiu incipient, precum si atmosfera motivanta si inovatoare specifica acestui centru.

Editia din acest an a programului « Scoala de afaceri pentru copii » a scos la iveala copii informati si inventivi, precoce in domeniul antreprenoriatului si cu un real potential  spre o viitoare cariera ca oameni de afaceri.

Articole similare

Butonul înapoi la început