Ziua Educației, 5 octombrie, sărbătorită la Europe Direct Nord-Est
Centrul Europe Direct Nord-Est a sărbătorit Ziua Educației, 5 octombrie, împreună cu elevi de la Colegiul Tehnic „Unirea”, din Pașcani și de la Liceul „Carol I”, din Bicaz, la sediul central al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, din Piatra Neamț. Liceenii au participat la o sesiune interactivă de informare pe tema activităților Centrului Europe Direct Nord-Est și a unor subiecte europene de interes, focusându-ne pe Corpul European de Solidaritate, inițiativa Comisiei Europene ce oferă stagii de voluntariat pentru tineri.
Ne-am bucurat să putem purta o discuție deschisă pe marginea preocupărilor elevilor și să aflăm care este atitudinea lor în apropierea Alegerilor Europarlamentare din 2019, precum și ce viziune au tinerii despre viitorul Uniunii Europene, în contextul Brexit și cu ocazia preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019. În încheierea întâlnirii, Gabriela Bobeanu, Șef Birou Regional de Informare din cadrul ADR Nord-Est, a susținut o sesiune de informare pe tema activității Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și a impactului proiectelor implementate în Pașcani prin intermediul Programului Operațional Regional.