Bugetul UE pentru redresare: relansarea economiei UE prin stimularea investițiilor private
Astfel cum a anunțat președinta von der Leyen a Comisiei Europene la 27 mai 2020, Comisia intenționează să relanseze rapid economia UE prin stimularea investițiilor private. Comisia propune astăzi un nou Instrument de sprijin pentru solvabilitate, care se bazează pe actualul Fond european pentru investiții strategice, pentru a mobiliza resurse private în scopul sprijinirii urgente a întreprinderilor europene viabile din sectoarele, regiunile și țările pe care pandemia le-a afectat cel mai mult din punct de vedere economic.
Instrumentul de sprijin pentru solvabilitate poate fi operațional începând din 2020 și va avea un buget de 31 de miliarde de euro, cu scopul de a debloca 300 de miliarde de euro sub formă de sprijin pentru solvabilitate destinat companiilor din toate sectoarele economice care în condiții normale sunt sănătoase, precum și de a le pregăti pentru un viitor mai curat, digital și rezilient. Comisia consolidează InvestEU, programul de investiții emblematic al Europei, până la un nivel de 15,3 miliarde de euro, pentru a mobiliza investiții private în proiecte din întreaga Uniune.
În cele din urmă, Comisia propune un nou Mecanism de investiții strategice, gândit în cadrul InvestEU, pentru a genera investiții de până la 150 de miliarde de euro, mulțumită unei contribuții de 15 miliarde de euro din cadrul instrumentului „UE – noua generație”, pentru a spori reziliența sectoarelor strategice, în special a celor legate de tranziția verde și digitală și de lanțurile valorice-cheie de pe piața internă.
Pentru mai multe detalii, puteți consulta întrebările și răspunsurile și fișa informativă privind Instrumentul de sprijin pentru solvabilitate; întrebările și răspunsurile și fișa informativă privind InvestEU. Toate textele juridice referitoare la noua propunere privind CFM sunt disponibile aici.
[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.