Evenimente

O zi la Parlamentul European

Marți, 27 noiembrie 2018, orele 12.00 – 14.00, la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț, a avut loc evenimentul intitulat „Se caută europarlamentar”, organizat de Centrul Europe Direct Nord-Est, cu sprijinul organizației gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Scopul evenimentului l-a constituit informarea elevilor asupra funcționării și importanței instituției Parlamentului European, precum și crearea unui dialog despre cetățenia europeană activă și alegerile europene din 26 mai 2019.

La eveniment au fost prezenți 60 de elevi de clasele X – XII, de la Colegiul Național de Informatică Piatra Neamțși de la Liceul „Carol I”, din Bicaz. Principalii profesori coordonatori ai activităților au fost doamna Elena Mitrea și doamna Cristina Iftime, cadre didactice la CNI și doamnele Carmen Constantin, Xenia Sîrbu, Laura Manolică și Suzana Hrap – cadre didactice la Liceul „Carol I”, din Bicaz. Cuvântul de bun-venit a fost rostit de doamna Director Daniela Neamțu, CNI Piatra Neamț.

Participanții au simulat două ședințe în plenul Parlamentului European, cu joc de rol, luări de cuvânt și dezbaterea unor teme precum situația justiției din România și înfiinţarea unei forţe militare comune a Uniunii Europene. Temele de dezbatere au fost alese de către două grupuri de elevi, sub coordonarea profesorilor, iar activitatea s-a desfășurat respectând stenogramele unor ședințe reale din Parlamentul European, ce au avut loc în anul curent.

În contextul în care tinerii se pregătesc să își exercite dreptul de vot în cadrul Alegerilor Europarlamentare din 2019 (unii pentru prima dată), este necesară o informare corectă, imparțială, apolitică, în legătură cu funcționarea, rolul și importanța instituției Parlamentului European, a impactului pe care aceasta îl are pentru România. Implicit, este necesară informarea neutră, corectă și completă referitoare la desfășurarea și implicațiile procedurii de vot, dezbaterea importanței unei cetățenii europene active și a drepturilor și obligațiilor cetățeanului european.

Articole similare

Vizualizați și
Închide
Butonul înapoi la început